Tag Archives: Drumetie

Jumulici în drumeție (ep.6 – Delta Dunarii III)

După ce în episodul trecut am ajuns în Sulina, unde mai-mai că mi-a trebuit echipament de scafandru ca să o vizitez din cauza inundațiilor, după cele câteva zile petrecute acolo, m-am decis să mă duc și la Sfântul Gheorghe. După ce m-am interesat puțin, singura metodă posibilă era doar via Tulcea. Drept urmare, iată-mă la 6 dimineața, cu ochii cârpiți de somn, pe ponton la Sulina așteptând vaporul. Nu știu de ce naiba, dar vapoarele astea de plecare din orașele din delta sunt la ore imposibil de matinale.  Continue reading

Jumulici în tren (ep.1)

Undeva în facultate, mânat de diverse motive am făcut un drum la Olteniţa. Am corupt un bun prieten, coleg de facultate, Belmondo, să facă şi el o excursie să vadă plaiurile ţării că tot avea şi el zi liberă.
Drept urmare ne-am înfiinţat la Gara de Nord să luăm bilete de tren. Ştiam că sunt microbuze, dar am preferat trenul din două motive: aveam reducere şi nu ne grăbeam. Ne interesăm, aflăm că pleacă din Gara Obor cândva dimineaţa, gen şase – şapte şi luăm biletele. Ţin minte şi acum că ne-a costat 17.000 de lei.
Astfel, a doua zi, zgribuliţi de frigul dimineţii suntem la Gara Obor şi ne căţărăm în tren. Având în vedere că am sosit mai devreme, faptul că eram primii care ne-am suit în tren şi eram singuri în întreg vagonul nu ni s-a părut suspect. Continue reading