Revelionul (partea II)

Ieri am rămas la partea cu prohodul porcului și la plecarea mea spre pârtie. Nu sunt un Alberto Tomba 2 (nu știu alt schior), iar ideea de a-mi pune două bețe în picioare și să mă dau cu o sută la oră printre copăcei și bolovani nu mă prea îmbie. Să mă prostesc pe pârtiile ușoare și să fac puțin sport este totuși o activitate plăcută, iar să aleg între mațele unui porc și tăvăleală prin zăpadă, a fost foarte simplu.

După puțină orientare în spațiu, Heil to the Internet, our new God, că indicatoare pe șoselele patriei, din părți, am ajuns la pârtia de la Toplița. În timp ce toți jmekerii și bo$$i se plângeau că ioc zăpadă pe Valea Prahovei, iată-l pe Jumulici alunecând grațios pe o pârtie perfectă și savurând un ceai fierbinte cu doar 3 lei la baza pârtiei. Mai complicat accesul, dar totul are prețul lui.

Întors la pensiune sunt informat că diseară se pregătește pomana porcului. Prohod, pomană, logic. Iar pomana fu ca la carte, cu lăutari unguri. Știți ce mișto sunt toate melodiile ultracunoscute italienești și românești, melodii folk și populare cântate toate în maghiară? Eu acum știu. Totuși, lăutarii au băgat și vreo 2-3 melodii în română ca să ne arate că pot. Chiolhanul pentru pomenirea porcului a căpătat ușor ușor proporții epice ceea ce mă ducea cu gândul la seara de Revelion. Cum nu putea fi mai prejos, mă înspăimânta deja gândul la cantitatea de mâncare ce se va revărsa pe mese. Și nu m-am înșelat. Meniul de Revelion a fost următorul, în ordinea numerelor de pe tricou: aperitivul, cu accente rustice, știți voi, salam, tobă etc, într-o cantitate care ar fi săturat două familii de somalezi, păstrăv cu garnitură, tort, era miezul nopții, tocană de porc, ce supraviețuise de cu o seara înainte, sarmale, trei sărmăloaie, moment în care am clacat. Pălinca din partea casei și vinul de Tokai au mers de minune.

A doua zi la micul dejun aveam să aflu că sarmalele, adică sărmăloaiele, au fost urmate de friptură și ciorbă. Un adevărat chiolhan ca pe vremuri. Pe 1 ianuarie am mâncat abia pe la 4 după-amiaza iar pe 2 ianuarie am luat drumul Bucureștiului. Pe ceață, evident.

Ajuns relativ repejor în Brașov, am zis să halesc de prânz, că dacă stau 5 ore în blocaj pe Valea Prahovei mor acolo de foame. După ce am mâncat niște coaste fripte, senzaționale de altfel, cine vrea să îi recomand să îmi zică, m-am îmbarcat spre Bucale. Între centrul Brașovului și ieșirea din Brașov am făcut jumătate de oră. Poliția deja blocase accesul pe Valea Prahovei și devia mașinile pe Săcele-Cheia-Vălenii de Munte. În concluzie, am mers pe Întorsura Buzăului, Siriu, Nehoiu, Buzău, București. Am făcut mai mult, dar măcar s-a învârtit roata și până la Buzău am fost scutit de melteni. E85 e unul din circuitele de curse favorite ale moldovenilor cu stație care trebuie să ajungă în București urgent. Totul e urgent. Ceața, noaptea, satele neiluminate, trecerile de pietoni au fost simple jaloane la suta plus la ora cu care treceau. Dacă o babă în doliu vroia să traverseze să își ia pâine, traversa pentru ultima dată.

Și, nu pot încheia aventura să mă laud că eu am petrecut de fapt 2 revelioane. Unul la 12 noaptea, ca toată lumea, și unul la 1 noaptea, când am fost rugați frumos să ne ridicăm în picioare și să respectăm imnul Ungariei, că trecea și ea în 2014. Sunt convins că și românii de la Madrid au cântat la 1 noaptea imnul României pe ritmurile unor lăutari autentici.