Pogo #1

În anul II de facultate am decis să nu mai stau cu mâna întinsă la părinți să am bani de o bere și mi-am luat un job de student, part-time, ceva ce nu necesita mult creier, ci doar îndemânare și atenție. Belmondo era deja pe baricade la același job de la sfârșitul anului I de facultate împreună cu încă o colegă de-a noastră din grupă. La acest job l-am întâlnit pe Pogo. Slavă Celui de sus că nu am interacționat cu el decât vreo doi ani, până am terminat facultatea și am demisionat. De ce? Mai jos.

Fizic, Pogo nu era deosebit. Înalt, slab ca o scândură și cu o moacă complet neinteresanta. Fabuloșenia lui zăcea în felul de a fi. Tăcut, perseverent, băgăcios și, în anumite zile, mirositor. Nu ne-am prins care era algoritmul zilelor când era mirositor și când nu, dar în general evitam să stăm pe lângă el. Așa, să nu riscăm. Exceptând un salut și două trei vorbe în pauze, habar n-aveam cine e, ce face el în general și ce vrea de la viață. Ne-am, adică eu și Belmondo, lovit de el într-o seară. Așa după cum ne era prostul obicei, când plecam la 9 din fundul Colentinei, ne opream într-o bodegă mai centrală să disecăm problemele existențiale ale vieții noastre de student. Când plecam, întrebam și noi în gura mare: ”Bă, care iese la o bere?”. Mai veneau diverși, diverse, dar în linii mari era un timp petrecut în mod plăcut cu bere, poante și refulări.

Într-una din seri, am adresat binecunoscuta întrebare, dar fără succes. Am ridicat din umeri și ne-am suit în troleu spre bodega uzuală. În troleu hop și Pogo. Nu ne-am mirat pentru că știam că ăsta era drumul lui spre casă. Am coborât la Eroilor, mers pe jos cele 3 minute până la ușa bodegii și când să intrăm, hop și Pogo în spatele nostru.

Ce-i cu tine?

Păi, vin cu voi la bere.

Aaa, foarte bine, doar că dacă nu ai zis nimic, noi nu știam. Hai, intră, data viitoare să zici și tu ceva, nu trebuie să apari așa, spășit

Așa l-am cunoscut pe Pogo. S-a insinuat pe lângă noi în bodega, a băut o bere, două și aia a fost. Totul bine și frumos. Ușor, ușor a început să tot apară. Nu vă închipuiți că aveam careva numărul lui de telefon și că îl chemam. Apărea la ieșirile astea de după muncă.

Totuși, instinctul ne-a făcut să îl evităm în genere. Într-un weekend când ne-a sunat să apară cu noi la bere, ne-am dat loviți, am memorat numărul și nu răspundeam. Soarta avea să ne aprobe instinctul prevăzător.

Detalii, în episodul de mâine.

2 thoughts on “Pogo #1

    1. Jumulici! Post author

      Nu știu cine e Pogo de la Dinamo, dar Pogo ăsta al meu nu avea nici o legătură cu Dinamo. Parcă era stelist. Parcă, nu mai sunt sigur.

Comments are closed.