Nedumeriri #3

Eu prefer să mă trezesc cu jumătate de oră mai devreme, să îmi savurez cafeaua și să plec la muncă liniștit, complet trezit și, în special, calm. Dacă pleci cu zece-cincisprezece minute mai devreme decât minimum necesar, nu ai absolut nici un motiv să alergi ca disperatul după lifturi, metrouri, autobuze sau tramvaie. Și chiar dacă nu pleci mai devreme, apăi, zece minute întârziere nu cred că e moarte de om.

Totuși, se pare că cel puțin trei sferturi din mia de bucureșteni cu care călătoresc zilnic în metrou, nu au același obicei. Până săptămâna trecută eram destul de matinal și o tuleam de acasă înainte să plece prichindeii spre școală și în felul ăsta călătoream comod și repede. Săptămâna asta m-a pocnit o leneee, suficient cât să plec odată cu puhoiul. Concluzia? La Dristor spre exemplu, mereu ajung când anunță mecanicul de la metrou: ”Vă rugăm grăbiți urcarea!”. În acel moment zici că s-au deschis porțile unui nou hyper-market și se dau tigăi gratis.

Toate doamnele și domnițele îmbrăcate la țol de business, pe tocuri și cu poșetuțe se îmbrâncesc și te îmbrâncesc să te miști mai repede să se îndese în metroul deja arhiplin. Recunosc că mai ales la dame am remarcat acest comportament, în deosebi cele cu aspect corporatist. Domnii sunt mai calmi. Ei știu că oricum prind metroul. Pe ăla sau pe următorul, tot acolo ajung. Ce rost are să alergi ca disperatul.

În concluzie, de ce mă aleg cu poșete în cap dimineața la metrou de la niște tanti cu aspect de lady care aleargă ca disperatele, eventual în cârd, urlând unele la altele: ”Făăă, pierdem metroul!!!”? De unde această transformare animalică și pentru ce?

One thought on “Nedumeriri #3

Comments are closed.