La frizerie #4

Într-una din zilele de vară, pe când eram în liceu, am vorbit cu un amic să mergem să ne tundem. Ochim noi o frizerie nou deschisă în cartier și intrăm. Ne amuzăm copios că în stânga camerei era atelier de croitorie și în dreapta era frizeria, întrebăm cât costă și constatăm că ne rămân și bani de suc. Stăm la coadă și ne tundem. Ce am remarcat, amândoi, a fost meșteșugul deosebit al frizerului de a mânui briciul.

Stimabililor, frizer mai talentat ca ăla, la mânuit briciul, nu mi-a fost dat să văd nici în ziua de azi. Se mișca cu atâta talent, tăia perfect, nu irita, nu zgâria, practic aproape că nu simțeai că meșterește cu o lamă la perciuni și la ceafa ta. Ce să o mai dăm cotită, era un as. În timp ce plăteam ne gândeam că trebuie să revenim aici că a făcut o treabă minunată.

Iată-ne mergând spre casă, pălăvrăgind despre talentul acestui frizer și glumeam cum ne puteam trezi cu jugulara luată și nici n-am fi simțit. La vreo două minute după ce am plecat de acolo, ne pică ochii pe un anunț lipit de un stâlp. Era o reclamă la frizerie. Mai precis, era o reclamă la asociația nu-știu-care sfânt, care deschisese o frizerie și un atelier de croitorie ca să reintegreze în societate foștii pușcăriași.

Instant ne-am pipăit jugulara, am înghițit în sec, și n-am mai călcat prin frizeria aia.