Jumulici si hipsterii (ep.1 – Alchemia)

Un nou serial care presimt că o sa fie lung. În acest prim episod o să descriu prima mea interacțiune cu lumea hipsterilor. Vă avertizez că acest post conține limbaj licențios.

Înainte de toate, cum am remarcat hipsterii: am început să îi văd pe stradă. Fete draguțe îmbrăcate ca naiba și tot felul de băieți care am crezut inițial ca sunt niște poponauți. Între timp am realizat că sunt doar niște băieți mai sensibili, la modă, cu gânduri ilustre despre schimbarea lumii în bine și cu fețe de poponauți. Deci, niște poponauți. Trecem peste aceste mici detalii. Apoi am remarcat că sunt baruri pentru astfel de personaje, cu beri dedicate de care n-a auzit nici naiba sau doar cu Grolsch, în ambele cazuri berea costând și o gălăgie de bani. Între noi fie vorba, prima mea problemă cu ei a fost berea. Îi ignoram ca oameni, că aspect, dar să bea fratele meu alb, o bere decentă, nu pișvasăre de care nu a auzit nimeni doar ca să fi șic. Am început să evit bodegile lor pentru simplul motiv că nu aveam o bere băubilă, singura parte bună la Grolsch fiind sticla, sticlă care ar fi fost excepțională pentru a păstra bulionul făcut în casă dacă mai ai cumva astfel de activități. Cum nu am, este o bere mizerabilă.

Apoi am remarcat că se înmulțesc pe zi ce trece. Freze fistichii, ochelari cu rame groase, țoale de pe vremea bunică-mii și iPhone-uri. Cred că hipsterii fără iPhone sunt desconsiderați chiar de hipsteri. Uatevăr.

Să revin la primul meu impact cultural cu această lume. Vorbind cu Belmondo, într-o discuție elevată despre cultură, ziua de ieri și femei, ajungem la concluzia că vrem să mergem la un spectacol de folk. Știți voi ce e aia. Unu abuzat de soartă care are o chitară în mână și își cântă idealurile. Deh, suntem oameni bătrâni și apreciem această muzică. Muzică, da? Nu porcările gen VibeFM, ZuFM și Trinitas. Fetele erau și ele interesate de o ieșită într-un club cu folkiști așa că i-am corupt și pe Cowboy și Hamster, amici care o să îi regăsiți și în povești viitoare.

Buun, cu toată echipa stabilită, începem căutările. După mult gugăluit constatăm cu dezamăgire că singurul spectacol folk din tot Bucureștiul era în clubul Alchemia. Club de care nu auzisem. Ne uităm pe hartă, zona Moșilor vechi. Ok. Hai să sunăm. Mai jos redau dialogul între mine, Jumulici și miserupistu’ de la celălalt capăt al firului wireless:

Miserupist: – Dea!

Jumulici: – Salut, club Alchemia?

M: – Dea

J: – Aveți diseară un spectacol.

M: – Mdea… cântă unii, nu știu cum îi cheamă. Au niște chitări.

J: – Aham. Bun. Vreau și eu o masă de 6 persoane pe numele Cristi.

M: – Vă dau lângă scenă.

J: – Perfect. Auzi, stai, nu închide. Așa ca idee, cât e o bere la voi.

M: – Ăăăă, avem niște Grolsch, 8 lei parcă.

J: – Ok. Mersi.

M: – Mdea.

Nu mă întrebați de ce m-a mâncat în cur să întreb de prețul berii. Probabil că nu vroiam să aterizez undeva unde dau 15 lei pe un supozitor de bere. Ideea e că, în ciuda intuiției mele de a întreba de bere, cuvintul Grolsch nu mi-a zgândărit nimic suspect pe neuroni.

Seara, cu juma’ de oră înainte de ora anunțată de începere a spectacolului apărem frumos, ca o gașcă, cu tonții laolaltă. O casă mare, albă de zici că-i farmacie, cu camere spațioase. Chiar erau și cutii de medicamente la baie. Goale ce-i drept. Nimic în neregulă cu locația. O gagicuță de ia banii la intrare (deh, trupa, cum s-o fi numind ea, se respecta) și ne conduce la masă. Era singura masă pe care scria rezervat, prima în fața scenei. Ne așezăm, ne anunță că băuturile se iau de la bar și pleacă. Întrebăm care ce vrea și însoțit de Belmondo mă întrept spre bar. Ne holbăm în frigider și de sus până jos Grolsch. Nimic altceva. Totuși, cu un ochi vigilent am ginit câteva sticle de Ursache dosite în rafturile de sus. Belmodo era deja plouat că trebuie să se multumească cu Grolsch când abordăm barmanul. Un băiat atât de finuț, cu niște rame de ochelari atât de groase (cred că aștia, hipsterii, fac concurs care are cele mai oribile rame de ochelari), niște pantaloni lăsați, un tricou mulat și o barbuță aranjată la firul de păr.

Barman: (cu voce foarte timidă și suavă. Poponaut) – Salut, cu ce vă servesc.

Belmondo: – Niște bere la draft (ochise dozatorul de Grolsch între timp și măcar să vada cât de proastă poate fi. Un adevărat masochist în opinia mea) și două sucuri.

Popo (cu aceași voce timidă și suavă): – Nu merge aparatul. Am doar Grolsch la sticla.

Yo: Coaie (popo se blochează)! Ai și niște urși reci acolo în spate. Cât sunt?

Popo: Ăăăă… 6 lei.

Yo: Perfect. Luam 4 și sucurile.

Popo se duce la frigider, scoate supozitoarele de Ursus și le pune pe bar. Pentru cunoscători, supozitoarele de urs sunt twist off și nu ai nevoie de desfăcător. Popo căuta desfăcător când Belmondo a înfășcat prima sticlă și fssst, era desfăcută. Cu ochii mari ca o primată care descoperă focul și masculin ca un flamingo între hipopotami, barmanul, adică Popo, înfașcă repede a două sticlă încercând să o desfacă. Fail. Luăm sticlele, îl asigurăm că ne descurcăm și o tulim. La al doilea rând ne-am servit direct din frigider.

Buuun, așteptam cu real interes spectacolul. Pe scenă urcă un Vanilla Ice cu ochelari (groși, evident) și o fătucă. Tot cu ditamai ochelarii. Mi-am șters lentila, că tot ochelarist sunt și eu, dar nu mi se părea. Tipul avea o geacă de fâș demnă de anii 80. Cred că era de la taică-su din dulap șutită. Ea, dacă o dichiseai cu niște haine normale, strâmbă nu era. Nici vreo frumusețe. Trecem peste. Încep să cânte.

Dragi cititori, dragi iubitori ai folkului, dragi oameni normali. Vă rog să ne credeți cum stăteam șase oameni și ne adunam plombele de pe jos. Oamenii ăștia cânt… încercau să cânte niște folk cu chitară electrică, cu zdrăngănele, pe voci și… în engleză. Martor mi-e Dumnezeu și ceilalți vreo 10 rătăciți de la mesele din spate care nu știau ce i-a lovit și de ce au o soartă crudă să se afle în locul în care sunt, dar nu am priceput o iotă din ce urlau ăia acolo.

În schimb, spațiul dintre noi și scenă s-a umplut cu pokemoni (adică alți feluriți hipsteri) care erau nu doar frenetici, dar știau și versurile. Tot nu pricepeam ce naiba zic ăia acolo. După două melodii, am concluzionat că nu am băut destulă bere. Țeapă, nici după a patra nu prea aveam tangențe cu ce se întampla acolo. Cu Belmondo deja puneam pariuri cănd apare Pikachu în scenă. Oricum, ne-am simțit din plin în centrul atenției când la mijlocul celei de-a patra beri l-am întrebat pe Belmondo cu voce tare, că deh, trebuia să mă audă la cei 50 de centimetri care ne despărțeau, ce îi zic eu printre urletele ălora. Belmodo mi-a auzit foarte clar întrebarea (și citez): ”În pula mea, terminam berea asta și mergem dracului undeva unde nu rag ăștia?”. Recepționarea întrebării a fost facilitată și de terminarea melodiei. Nu doar Belmodo a auzit întrebarea, ci judecând după cei 77 de ochi (unu sigur era ciclop), toată crâșma a auzit întrebarea mea. ”Da” zise scurt, hotărât și tare apucănd sticla de bere de gât.

Simțind probabil nevoia să crească în ochii infamilor, cei doi guriști au cântat o melodie în română. Nu am înțeles decât refrenul: ”Sunt goală și alerg cu lupii”. Mesaj, forță și idioțenie în cea mai pură formă. Noi ne crăcănam de râs. A trebuit să mințim că am fost la subsol ca sa vedem și lansarea de videoclip ca să o putem tuli. Ei tot lansaseră invitații între melodii ”Și jos la subsol puteți vedea videoclipul de lansare”. Naiba mai avea curaj să meargă la subsol după ce vocea mea a fost auzită în tot barul.

3 thoughts on “Jumulici si hipsterii (ep.1 – Alchemia)

Comments are closed.