Jumulici şi cultura religioasă. (ep.4 Animalele II)

Capitolul 3 din Facerea se termină cu izgonirea din Rai a lui Adam și a Evei. Apoi, în capitolul 4, după ce Adam o ”cunoaște” pe Eva, Abel se naște și devine păstor de oi. Vă rog să notați în manualele de zoologie că oaia a fost primul animal domesticit, ignorând sursele arheologice care indică câinele și capra. (sursa)

Dar să lăsăm controversa domesticitului și să trecem la corabia lui Noe. Biblia nu specifică nici un nume pentru această corabie, deci Noe nu avut inspirația să inventeze moda de a numi vasele. Dar să ascultam cuvintele sfinte, întâi dimensiunile clare ale vasului și primul ordin, apoi ordinul clar:

”15.     Corabia însă să o faci aşa: lungimea corăbiei să fie de trei sute de coţi, lăţimea ei de cincizeci de coţi, iar înălţimea de treizeci de coţi.

16.       Să faci corăbiei o fereastră la un cot de la acoperiş, iar uşa corăbiei să o faci într-o parte a ei. De asemenea să faci într-însa trei rânduri de cămări: jos, la mijloc şi sus.”

(http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=25&cap=6)

”19.     Să intre în corabie din toate animalele, din toate târâtoarele, din toate fiarele şi din tot trupul, câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână cu tine în viaţă.

20.       Din toate soiurile de păsări înaripate după fel, din toate soiurile de animale după fel şi din toate soiurile de târâtoare după fel, din toate să intre la tine câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână în viată împreună cu tine.

21.       Iar tu ia cu tine din tot felul de mâncare, cu care vă hrăniţi; îngrijeşte-te ca să fie aceasta de mâncare pentru tine şi pentru acelea”.

22.       Şi a început Noe lucrul şi precum îi poruncise Domnul Dumnezeu aşa a făcut.”

(http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=25&cap=6)

1.       După aceea a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: “Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea.

2.         Să iei cu tine din toate animalele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască.

3.         De asemenea şi din păsările cerului să iei: din cele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din toate păsările necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să le păstrezi soiul pentru tot pământul.

4.         Căci peste şapte zile Eu voi vărsa ploaie pe pământ, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi am să pierd de pe faţa pământului toate făpturile câte am făcut”.

(http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=25&cap=7)

Acestea sunt instructiunile sfinte trasate de însuși marele bărbos al picturilor renascentiste. Așadar, conform Bibliei (http://www.crestinortodox.ro/biblia/Unitati-masura-monede-mentionate-Sfanta-Scriptura/ ), corabia avea următoarele dimensiuni: 135 metri lungime, pe 22.5 metri lățime, cu 13.5 metri înălțime. Sunt curios cum au încăput elefanți, cămile, girafe, tigri, cerbi, crocodili, cai, lei, urși și câte și mai câte, fără să numărăm și diversele subspecii, într-un spațiu atât de micuț. Se numește ”minune Dumnezeiască”! Bașca și haleala pentru un an, căci cam atât reiese adunând zilele menționate în aceste capitole. Cred că mai degrabă în spațiul ăsta abia avea loc un laborator de clonare, dar oricum, simpla fugărire a tuturor animalelor pentru a lua mostra necesară tot pare imposibil de făcut.

Suplimentar, bătrânul Noe mai avea o problemă. Dumnezeu urma să îi comunice abia lui Moise, mulți ani mai încolo, diferența între animalele curate și necurate. În acest moment al Bibliei, cred că Noe a inventat cititul în stele, în cafea sau tarotul ca să poată interpreta cuvântul divin. Pe lângă asta, dacă în capitolul 5, versetele 19-20, zice doar de o pereche, puțin mai încolo, după cum am citat mai sus, se răzgândește, sau uită complet, și impune șapte perechi pentru animalele curate, fără să redimensioneze corăbioara, fix când trebuia să se cocoțe Noe în arcă. Nu ne explică Sfânta carte cum a mai făcut Noe rost de niște perechi suplimentare de animale, că doar nu lua încă trei adidași Puma de la talciocul din colț. Totuși, se pare că Noe s-a descurcat până la urmă și a salvat toate târâtoarele, fiarele și păsările. Nu încercăm să calculam cantitatea de mâncare necesară, curățenia în întreaga menajerie și nici volumul de apă necesar să acopere întreg pământul. Poate în alte episoade. Curios este cu ce o fi hranit animalele carnivore după primele două săptămâni, având în vedere ca nu avea frigider să păstreze carnea proaspătă. Sau o fi luat câteva perechi de iepurași în plus. Să fie, acolo!

Vă dați seama cum a decurs debarcarea? Cum s-a întors fiecare animal pe meleagurile de unde a fost adus și cum au reușit să păstreze specia in viață? Cum tigri nu au hăpăit instant niste carne fragedă de antilopă și păsărelele nu au tăbărât pe lăcuste? Fascinant!

Aventurile animalelor vor continua și în episodul următor.

5 thoughts on “Jumulici şi cultura religioasă. (ep.4 Animalele II)

  1. Zdreanta

    Nu gandesti in perspectiva. de fapt corabia era o nava spatiala care avea compresia spatiala (da conceptul e din Star Trek – bine l-au inventat fizicienii inainte de serial :) ) adica ai un spatiu mic si poti baga 1000 de chestii. Asta o sa fie tare in viitor – cea mai buna aplicatie geanta unei femei.
    Ca sa nu divagam de la subiect, acelasi concept se aplica si pentru mancare animalelor etc. Singura problema este ca, teoretic conform bibliei, extraterestrii nu exista. Personal nu cred daca ne raportam doar la urmatoarele fapte:
    – universul cunoscut (ce poate fi vazut de pe Pamant) are 200 de bilioane de galaxii.
    – ecuatia lui Drake http://ro.wikipedia.org/wiki/Ecua%C8%9Bia_lui_Drake, tot da cu virgula :)

  2. rosu andrei

    Ce ar fi sa ii prezint lu’ taica-meu argumentele pe care le-ai adus in articolul asta ? Consecintele ar fi : un pic de bataie in prealabil, sunat duhovnicul (ala cu barbitza imbracat in negru), dus la slujbe de noapte, un pic de bataie, pus la citit acatiste, o viata de sfant ceva plus bonus un pic e bataie:).
    Situatia mea o stii cat de cat din comentariul lasat pe blogul lui visurat.
    Ai un blog misto! Bafta!

  3. Pingback: Jumulici şi cultura religioasă. (Ep.5 Animalele III) | Blogu' lu' Jumulici

Comments are closed.