Jumulici în drumeție (ep. 7 – Festivalul Anonimul 2013)

Revin în forță cerându-mi scuze pentru lipsa de activitate de pe aici. Am fost într-o mini-vacanță și apoi am fost destul de prins. Dar să povestim de mini-vacanță. Cu ocazia zilei libere de Sfântă Mărie, 5 voinici (subsemnatul, Belmondo, Cowboy-ul, Hamsterul și Moromete) au zis în cor: ”Gata cu jugul fetelor! Revoltă! Plecăm la pescuit în Deltă! Nu-i așa că mă lași, dragă?”

Obținând dezlegarea la pește ne-am apucat și am planificat cu sârg ieșirea. După dezamăgirea că am găsit o super pensiune la Periprava, dar nu aveam navă să ne întoarcem, micuții de noi am urlat în cor, mă rog, mai mult eu: ”Mergem la Sfâtu’ manca-ți-aș. E fain acolo. Plaja, canale, ditamai brațul. Ai unde să dai.”. Destinație adjudecată și cu puțin noroc am găsit și cazare. Asta se întâmpla acum vreo 2 luni. Faptul că era și festivalul, era un detaliu insignifiant. Cine naiba vine la un festival de film la fundul pământului? (exceptându-l pe el) După cum aveam să aflăm cu tristețe, destui. În fine, dimineața, pe 15 ale lui august, ne pregătim de plecare. Ne îndesăm toți în mașina lui Moromete și vruum pe autostradă. Noi și jumătate din populația României. Deși era 7 dimineața, se mergea în două coloane. Coloana 1 cu 90 la ora pe banda 1, coloana 2 cu 160 la ora pe banda 2. Orice mișcare între benzi sau variație de viteză era descurajată. Dovadă cele 3 accidente în lanț. Noi l-am prins doar pe primul, în care un Renault Megane își strecurase boticul sub fundul unui Logan care a frânat mai brusc. L-a ajutat să frâneze brusc Audi-ul din față care se înfipsese într-un Opel.

Dar să nu ne pierdem în detalii. După ce căutăm jumătate de oră o parcare în Tulcea, constatăm că parcarea pentru 4 zile ne costă 24 de RON. Trebuiau cumpărate tichete care se puneau pe bord. O avere din punctul meu de vedere. Lăsăm mașina cu teamă, deh, avea un afiș mare pe ea că nu o verifică nimeni pentru 4 zile și ne îndreptăm spre port. Era aproximativ 10 și jumătate. Constat cu dezamăgire că navele rapide, alea de făceau o oră și ceva, nu mai mergeau la Sfântul Gheorghe. Aveam doar ”vaporașul de Herăstrău”, o navă lentă care făcea 4 ore și jumătate, sau catamaranul, care făcea ”doar” 3 ore. Am ales vaporașul deoarece pleca la ora 1, iar catamaranul la 5. Ghișeul de bilete se deschidea la 11. Băieții ziceau să bem o bere la terasă, dar am zis să stăm puțin, dacă tot eram primii la coadă. Cine știe câți cinefili stau la bere și apar toți la 11.

Până ne-am ciondănit noi puțin, la 10:45 s-a deschis ghișeul. Hahaaaa, primii la ghișeu. Nu poate să ne dea dus-întors, drept urmare luăm doar dus și plecăm la bere. Vaporul a fost evident plin dar am avut noroc că am prins niște locuri pe scaune înăuntru la umbră. Nimic senzațional în seara aia. A doua zi, după micul dejun ne luăm uneltele și căutăm un loc pe canal. Găsim un bac abandonat pe care erau vreo 4 gigei care stăteau cu bețele în baltă și ne instalăm și noi. Oamenii aia scoteau cam odată la 5 minute câte un pește de vreo palma. Bibani am înțeles că erau. Noi stăteam ca boii și nu se lipea nimic. Doar Cowboyul a scos un biban și el, dar sportiv, l-a eliberat. Ce naiba să faci cu un pește? După vreo 2 ore încep ăia să facă mișto de noi:

Ei:”Băieți, nu aveți un juvelnic de vânzare?”

Noi (în gând): ”Muriți mă cu tot cu juvelnicul vostru”. Ne-am strâns catrafusele și am plecat. A doua zi am zis să fim matinali și la 5 eram pe baltă. Nu era nici țipenie de om. Am luat locul ălora pe bac, deh, locul bun și am stat. Pe la 6 jumate apar și meșterii. ”Ce faceți băieți?”. ”Aaa.. abia ne-am instalat și noi.”. A mai scos tot Cowboyul un biban și ne-am cărat să luam micul dejun, lăsându-le bacul. Până atunci stăteau înghesuiți pe un colț. La plecare ne-am sfătuit cu voce tare că mâine venim la 4 să ocupăm iară bacul. Evident că nu aveam de gând să repetăm experiența, mai ales că a doua zi era duminică și plecam. După micul dejun ne-am dus la gura de vărsare unde a reușit și Moromete să scoată un biban și o știucă mai mică. Când ne-am întors pe la prânz în sat, gazda ne-a sfătuit să ne luăm bilete de întoarcere, că o sa fie omor.

Ne ducem în port și acolo scria mare că o sa fie o navă clasică la 7 dimineața și un catamaran la 13. Casieria se deschidea la 17:30. Eu m-am dus să ma culc că mi-era somn, băieții au rămas să bea un vin. La 17:35 mă sună Belmondo. ”Băăă, e omor aici. Biletele la 7 s-au terminat. Vorbește cu gazda că ne-a zis că are un frate cu o barcă, poate ne duce el.” Buimac de somn, dau niște telefoane și fratele ne zice că are deja curse, dar că ne poate face rost de bilete pentru catamaranul de 13. Băieții fierbeau la coadă că nu mai prindem biletele, vorbesc cu omu’ să facă rost de bilete, la preț dublu evident și ne întâlnim cu el în barul comunal. Cu 2 minute înainte să ne vedem cu el apare și Hamsteru care era la coadă și zice că s-au terminat biletele și la cursa de la 13.

Ziceai că facem trafic de droguri, banii pe sub mână, tichetele pe sub mână. Tichetele astea de vapor, de la Navrom, că ei operează curse, sunt niște căcățele de bonuri fiscale pe care scrie doar ruta și valoarea. Atât. Nu tu data cursei, tipul navei sau altceva. Plecăm din bodegă și Belmondo începe să înjure în gura mare. Când ne uităm și noi pe bilete ne dăm seama de ce. Biletele erau emise la 17:07. Cu 23 de minute înainte să se deschidă casieria!

Asta mafie frate. Normal că în 5 minute s-au epuizat biletele la o navă dacă 90% din ele sunt emise deja și vândute pe sub mână! 10 lei la căpitan, 10 la casier, 10 la localnic și iată cum se dublează prețul. Nu au avut sfinții gheorzi suficiente neamuri pentru câți kilometri de carne au primit. Având în vedere că luni trebuia să muncim și noi ca oamenii, am zis să încercăm să ne suim pe nava de la 7 chit că avem bilete de altă valoare.

Am zis să mergem devreme, la 6, să vorbim cu căpitanul și să fim primii acolo. La 6 dimineața nava era deja pe jumătate plină, era coadă la căpitan și pontonul plin ochi. Cu tupeu, am dat biletele la ăla de le rupea și ne-am suit. Nici nu s-a uitat la ele. Putea să fie un bon de Coca Cola. Asta e. Am văzut că lipit de navă era un catamaran la care căpitanul urla că merge la Mahmudia și doar tras de limbă a recunoscut că după merge în Tulcea și ne-am suit pe catamaran, iar pe la 10 și jumătate eram deja în Tulcea.

Pe drum m-a sunat gazda care știa că plecăm la 13 și era siderată de cum am reușit să plecăm de la 7 având în vedere că a rămas un ponton plin în urmă.

Sfat: când mergeți în delta, vorbiți cu gazdele de biletele. Măcar nu vă stresați.