Jumulici în drumeţie (ep.5 – Delta Dunării II)

După cum vă povesteam în episodul anterior, am ajuns la Sulina unde, cu cortul în spate, am intrat în prima pensiune, frumos cu vedere la Dunăre. Nu știu ce a fost în capul meu, de ce am cărat cortul, dar am vrut la pensiune. Faină pensiunea, camere decente iar jos la restaurant, cea mai bună tochitură care am mâncat-o vreodată. Seara m-am plimbat puțin prin oraș să văr despre ce e vorba. Cam dărăpănat, dar se vede că a fost cândva un oraș cosmopolit. Ce nu mi-am putut explica, era de ce aleea principală, cea care merge pe lângă Dunăre, este străjuită de un gard de ciment de vreun metru. Ca să ajungi pe ponton, trebuia fie să sari gardul, fie, din loc în loc erau trepte care urcau și coborau. Mă rog, am zis în sinea mea, are el un rost, că doar nu l-or fi făcut de tâmpiți. Mi-era lene să mă duc până pe plajă, să mai explorez, m-am întors la pensiune cu două beri și am deschis televizorul.

Cam simultan cu deschiderea mea de televizor a fost și deschiderea norilor de către Sfântul Ilie. Eh… o ploaie zic eu. Ce bine că nu m-am pus la cort că înjuram de toți dracii. Mă culc liniștit cu sursurul ploii în geam. Problema a fost nu că m-am trezit cu același sursur, ci că dimineață încă mai turna cu găleata. Pe la prânz s-a oprit. Am zis că doar nu oi sta toată ziulica în casă și am ieșit. Boul de mine, nu s-a uitat pe geam mai jos de nasul propriu. A văzut doar că nu mai plouă și atât. Afară, toată lumea mergea desculță. Dintr-un motiv banal. În tot orașul, apa era până la genunchi. Atunci mi-a picat fisa. Sărăcia aia de gard de ciment, era proiectat să protejeze orașul în cazul în care se umflă Dunărea, doar că amu era fix pe dos. Ținea toată apa aia în oraș. Drept urmare, cu adidașii în mână, aparatul foto în cealaltă mână, cu pantalonii suflecați și un mic rucsac în spate am luat-o la picior prin Sulina. Mi-au trebuit vreo 200 de metri și 2 pietre înfipte în călcâi ca să ma prind că daca sar gardul și trec pe ponton acolo e uscat, că deh, toată apa de pe ponton se scursese, în mod natural, în Dunăre.

Undeva, spre capătul orașului, niște oameni mai descurcăreți spărseseră gardul de ciment și se formase un mic râu care elibera apa din oraș. Sunt curios dacă l-au reparat, având în vedere că taman ce se vine ditamai Dunărea cu toate inundațiile din Nemția, Cehia, Austria și pe unde or mai fi. Farul vechi din Sulina nu l-am vizitat din nefericire, nu de alta, dar nu era nici un barcagiu care să mă treacă lacul format în curtea farului, lac format peste noapte. Plaja e superbă, ca nisip, apă, curățenie, liniște și non-cocălărism. Câteva terase rustice, dar care au bere rece. Intră direct pe locul 2 în top plaje preferate. Despre locul 1, în episodul următor.