Fotbalul american

Mă uitam zilele trecute pe Eurosport la NFL, la un meci între San Francisco something si Philadelphia something else. Era pură curiozitate deoarece, exceptând câteva secvenţe şi filmele americane, nu văzusem cum se desfăşoară propriu-zis un astfel de meci. După vreo 20 de minute am concluzionat amar că este un sport pentru fătălai.

Nu au voie să tragă de tricou, să îl apuce de cască, să îl ia pe sus când e neatent, başca faptul că sunt plini de armuri la umeri, corp şi cap. Păi dacă vine un pachet de înaintare de rugby şi îi laşi pe ăştia fără armuri, frăţioare, americanii ăştia mari şi graşi ajung una cu gazonul, mai ceva ca în desenele egiptene. Şi da, graşi. Am văzut câţiva cărora le atârnau burţile peste pantaloni. Sportivi adevăraţi, domle’. Să vă mai zic de fotbal australian? Ăla sport bărbătesc tată, unde alergi ca nebunul şi trebuie să te fereşti de placaje, coate şi genunchi. Tot pe Eurosport găsiţi, în weekend,  dar la ore mai matinale, adică în momentul ăla al zilei când faci piaţa. Acolo spectacol de testosteron şi sportivitate.

Ca să fiu drept până la final, am apreciat totuşi, două lucruri la fotbalul american: faptul că acei “sportivi” care în concepţia mea au creierul cât o nucă sunt foarte bine instruiţi să respecte o tactică, şi doi, că ceea ce face quarter-back-ul, acele pase de nu ştiu câţi yarzi sunt foarte precise, ceea ce sunt convins că nu e un lucru uşor. Arenele, numărul de spectatori, mă lasă rece. Finala de fotbal australian desfăşurată acum vreo 2 săptămâni a avut loc pe o arenă în care au încăput şi au şi venit peste 99.000 de oameni. Da, 99.000. Mai mult ca la finala Champions League sau la finala Campionatului Mondial de Fotbal. Asta aşa, ca idee.

3 thoughts on “Fotbalul american

    1. Jumulici! Post author

      Am o vaga banuiala ca forta impactului este amplificata tocmai de armuri

Comments are closed.