Category Archives: ../..

Ştirea zilei #21

Micul ecologist din mine a fost momit de ştirea de mai jos, referitoare la oraşul Braşov:

La captul liniei de autobuz care merge în centrul oraşului a fost ridicat un terminal modern, cu şapte peroane. Construcţia se întinde pe 6.000 de metri pătraţi şi include un spaţiu în care călătorii găsesc o sală de aşteptare, toalete, birou de informaţii şi ghişeu de la care pot cumpăra bilete.” (sursa)

Ce frumos! Simt deja vânturile de vest cum bat şi pe la noi. Dar staţi! Ştirea continuă:

Lângă terminal a fost amenjată şi o parcare cu 20 de locuri.

20 de locuri????? DOUĂZECI????? Sunt curios cine a fost mega proiectantul lu’ peşte prăjit care a dimensionat parcarea la fabuloasa capacitate de 20 de locuri. Nici jumătate de autobuz nu umpli. Hai, dacă vin 2-3 într-o maşină se face de un autobuz. Oricum, cine vine cu maxi-taxiul ia autobuzul.

O altă idee bună dar executată cu piciorul stâng.

Alte amintiri de dimineaţă

Vis-a-vis de unde sălășluiesc se află o școală, care după toate aparențele este bine văzută în sectorul 3. Nu numai că m-am bucurat de un șantier toată vara cu niște băieți care băgau din plin zi-lumină și în weekend, dar în mai puțin de un an au ridicat un corp de clădire cu 4 etaje. Spuneți-mi voi mie, unde ați mai văzut în România, un șantier plătit de o instituție publică să se miște așa repejor? Iar școala avea deja două corpuri de clădire consistente. Clar e mâna cuiva de sus pe această școală și nu e vorba doar de campania electorală.  Continue reading

Amintiri de dimineaţă

Acum, după terminarea concediilor, a temperaturilor caniculare de afară când visai să fi proprietarul peșterii tale proprii și personale, băieţii veseli de la RADET s-au gândit să înceapă lucrul în zonă. Drept urmare, mă voi bucura de o săptămână senzaţională în care voi face economie la apă caldă, deoarece, RADET a decis să înlocuiască nu ştiu ce ţevi.

Ştiţi la ce mă gândeam azi dimineaţă la duş? La melodia de mai jos: Continue reading

Morning troll

Ca în orice altă dimineață bucureșteană, aglomerația era în floare și mârlanii din trafic la datorie. Și cum orice mârlan care se respectă ignoră desenele de pe asfalt, haosul și nervii ajung întinși la maxim.

Dar, azi de dimineață, am asistat la o scenă senzațională. Pe Fane Babanu, șosea cu vreo 4 benzi pe sens pe alocuri, la semaforul de stânga stăteau vreo 4-5 mârlani chitiți să o zbughească înainte, eventual direct pe linia de tramvai. Vrum-vrum, apare un motociclist, baletează printre mașini, pune semnal stânga și se pune fix pe mijlocul benzii de obligatoriu stânga, în fața mârlanilor menționați, așteptând verdele de stânga care apare muuuult după cel de înainte.

Turbarea și frustrarea au atins cote maxime iar eu râdeam ca un nebun în cască în timp ce demaram salutând motociclistul care mi-a făcut dimineața mai frumoasă! Muriți mă, voi mârlani nesimțiți, că toți avem treburi urgente. Doar nu se bea singură cafeaua de dimineață la birou, nu?

Jumulici și politica

Jumulici și politica sunt două chestii condamnate la paralelism pentru eternitate. Da, mă pasionează deciziile politice deoarece sunt direct sau indirect afectat, dar măscăricii care le iau nu prezintă nici cel mai mic interes pentru mine. În linii mari știu cine e președintele țării, cine e primul ministru și ocazional, vreo 2-3 miniștri și cine conduce camerele din Parlament. Cam atât. Acum de exemplu, habar n-am ce conduce Zgonea și unde doarme sau se joacă cu știți voi ce în nisip, Antonescu. Căci numai om politic nu e.

Noțiunile mele de politică se mai rezumă la stânga = socialism, cu forma lui extremă de comunism și dreapta = liberalism, capitalism, cu forma lui extremă – anarhie economică în care corporațiile fac cam ce vor ele, a se vedea SUA, unde se manifestă cel mai evident. Mai pe scurt, ăia din stânga sunt niște leneși care visează să muncească alții pentru ei, iar ăia din dreapta sunt niște oameni care își văd interesul propriu și personal cu o deontologie de afaceri mai mult sau mai puțin dubioasă și care urmăresc să stoarcă și ultimul bănuț. Drept urmare, când aud de ciudățenii precum Uniunea Social Liberală, nu pot decât să ridic o sprânceană și să mă întreb cine e mai idiot, eu cu ale mele puține cunoștințe în domeniu, sau ei. De regula, având o stimă deosebită pentru sine, decid că ei. Continue reading

Scorpions

Am zis că dacă tot insistă să treacă pe la noi, să trec și eu să îi văd pe nemții de la Scorpions. Cei 150 de lei dați pe bilet la Normal Circle mi s-au părut cam multicel la achiziționare biletului dar am zis că, fiind în incinta Romexpo, trebuie să încălzească mastodontul. Luat biletele, uitat de ele până alaltăieri, adus aminte, zis: ”Moamă, cât am dat pe ele!”, dus la concert.

Exceptând frigul care combinat cu ceața, îți intra în oase în nici 3 minute, am ajuns acolo puțin mai târziu, pe la 8 și 20. Citisem pe net că în deschidere cânta Troooper și mi-am amintit experiența nefericită anterioară (aici) sperând că ei vor urca primii, la ora 8. Am avut dreptate, căci, până am intrat deja mulțumeau fanilor și se pregăteau să se care.  Continue reading

Știrea zilei #17

Update: cică ar fi renunțat. Dar gândirea mizerabilă rămâne.

După ce acum vreo două zile i-am arătat lui Oprescu și RADET-ului degetul din mijloc, azi vine rândul RATB-ului. Iată și de ce:

„Angajaţii RATB nu au revendicări proprii, dar peste două luni de zile e posibil să avem un conflict de muncă, la negocierea contractului colectiv de muncă”, a spus liderul de sindicat. (sursa)

Vasile Petrariu, liderul sindicatului RATB a declarat, pentru Realitatea TV că mesajul sindicaliştilor RATB este unul de solidaritate, dar şi unul de avertisment, pentru că peste două luni şi aceştia îşi vor renegocia contractul de muncă. (sursa) Continue reading

Știrea zilei #16

Citim pe Digi:

”O decizie fără precedent a fost luată în capitala României: bucureștenii vor primi apa caldă cu porția. Mai precis, apa caldă va curge la robinete doar ziua.

Este o propunere făcută de Primăria Capitalei și acceptată de conducerea RADET. Astfel, între orele 22.00 și 5.00, nu va mai fi furnizată apa caldă. Ambele servicii nu vor mai fi furnizate simultan, cel puțin pentru o perioadă de timp.”

Pentru imbecilii care au fost de acord cu asta le pot arata doar

../..