Category Archives: Amici

De prin bodegi

Stăteam și eu aseară ca omul la o bere cu amicii mei, Belmondo, Hamsteru’ și Goe, într-o bodegă pe la piața Romană și ne povesteam păsurile și analizam ultimele evenimente. Cum eram noi prinși în conversație, din salonul de lângă apare o puștoaică de liceu și foarte nonșalant ne zice:

Mai aveți o țigară? Continue reading

Pogo #3

Rămăsese să vă povestesc cum s-a terminat toată povestea cu Pogo. Vă ziceam de șocul matinal al lui Belmondo și al lui Dan când au făcut ochi și s-au trezit cu ăsta în cameră. Profitând de somnul adânc al lui Pogo s-au făcut nevăzuți la micul dejun. Între timp, sună Moromete că apare și el cu nevasta să bem o bere, că apoi trece prin Eforie Nord, că mai e o colegă a cărei zi de naștere e și după se întoarce în București. Perfect, să îl plasăm pe Pogo. Nu vroiam decât să scăpăm de el să nu se mai lipească de noi. Speram ca totul să fie ok, dar… Continue reading

Pogo #2

Așa cum v-am zis ieri, continuăm aventurile lui Pogo. Primul episod se petrecea undeva în toamna – iarna anului III de facultate, astfel încât relațiile noastre cu el se încălzeau datorită vremii prielnice de bere. Totul a culminat și s-a terminat cu o excursie la mare.

Belmondo era la mare cu ai lui. Părinții lui se învârtiseră de niște tichete la hotel undeva prin Eforie Sud, iar Belmondo a zis că nu îi strică un bronz și ca să nu se plictisească, l-a luat și pe Dan, un prieten comun. Practic, schema era: părinții lui Belmondo și Belmondo înghesuiți în paturile de la hotel, iar Dan se ”lăfăia” pe o saltea gonflabilă. Am zis să profit de pretext și să merg la mare. Continue reading

Interviul

O altă povestire de la bere așa cum a fost ea spusă de un amic:

Mă duc și eu la unii la interviu, firmă cu pretenții, între primii cinci competitori pe piață, de, aveam și eu ca omul, niște așteptări. Primul contact cu firma nu a fost cu portarul, secretara sau ceva similar, ci cu haita de câini care sălășuia fix în fața intrării. Fac slalom printre ei, noroc că nu m-au hămăit că mi-era o frică de ei de mamă-mamă și intru. Continue reading

La Frizerie #1

Zicând, la o bere, că am prea mare chica și vreau să mă tund, amicul meu, Cowboyul, îmi povestește următoarele: 

”Acolo la mine în cartier, printre blocuri, e un salon care și tunde la prețuri decente. Doar că, foarte civilizați, îți trebuie programare înainte. Zis și făcut, mă programez pentru ora 4. Ajung și eu ca omul puțin mai devreme, frizerița mă aștepta, mă cocoț pe scaun și începe să trebăluiască. Între timp, în salon își fac apariția doi indivizi, genul de băiețas de cartier (nota Jumulici: a se citi cocălari) care văzând scaunul frizeriței ocupat încep să facă scandal că ei aveau programare pentru ora 4. Matroana, Continue reading

Jumulici și puterea Barbie

Cândva, în tinerețile tumultoase când aveam activități sportive cel puțin o dată pe săptămână, m-am întâlnit cu colegii să batem o minge în mod organizat. Pentru că eram atât de organizați, am zis să nu facem sportul ăsta oriunde, ci pe un teren cu iarbă, porți și toate cele. D-abia apăruseră terenurile astea artificiale pe vremea aia și erau foarte scumpe pentru niște studenți amărâți ca noi.

În consecință, Continue reading

Pomul de Crăciun

Ieri la bere, un amic pe care nu l-am mai văzut de multă vreme, îmi povestește ce a pățit de Crăciun. Redau mai jos povestirea lui:

 – Eram în AFI, acolo la mall, cu nevastă-mea. Când ajungem, vedem la intrare brazi de Crăciun. Ce să o mai dăm în stânga și-n dreapta să tot căutăm, am înșfăcat unul, micuț așa de vreun metru, pufos nevoie mare și cât s-a fâțâit ea prin mall eu urma să-l duc acasă. Fiind cu mașina de serviciu, după vreo zece minute în care am tras de toate mânerele pe care le-am găsit și n-am reușit neam să rabatez bancheta ca să îl îndes în portbagaj, m-am enervat și l-am pus direct pe bancheta din spate. Evident că, după vreo două zile m-am prins ca alea două sforicele care atârnă rabatau bancheta. Acum, de la AFI până acasă fac cam 20 de minute, jumătate de oră. Nu îți zic că pe bancheta mea din spate, din piele, se strânseseră cam 3 centimetri de apă. Băgându-mi și scoțându-mi, l-am urcat în apartament de unde m-am întors înarmat cu cârpe ca să șterg bancheta. După vreo alte zece minute, treaba era gata și m-am întors la mall. Acolo, mă duc la nevastă-mea țanțoș și voios să îi povestesc mizeriile pățite. La final o aud urlând: ”CÂRPELE MELE BUNE DE VASE?!?!?!?!”.  Evident că, în pana mea, nu știam că aveam cârpe bune de vase. Nu știam nici măcar că avem cârpe bune. Pentru mine, toate erau cârpe. Există cârpe de vase????

La H&M

Ieri îmi povestea o amică la cafea:

- M-am dus și eu la H&M să îmi caut o bluză. Intru, mă uit, caut și ochesc una pe un manechin. Ultima aparent. Opresc un gigel și îl rog să mă ajute. Se uită la mine lung și îl aud: ”Sorry, I can’t. I don’t understand. Only English”. Mă uitam șocată. Mi-am revenit rapid. ”Ah. Ok. Please give my that blouse and if it’s not a thirty-six, could you search one in the back? Thanks”

Recunosc că n-am reținut dacă și-a găsit sau nu bluză, dar amuzamentul a fost altul:

1. Fie angajații H&M au găsit o nouă metodă să frece duda făcându-se că nu vorbesc româna, fie

2. Britanicii mor de foame la ei în insulă și au venit în Românica după job-uri.

Taman ce vorbeam de un studiu privind hoardele, talazurile și stolurile de români care ard de nerăbdare să emigreze în Marea Britanie.